Dacă ocolești prin dreapta noul Complex Sportiv Gheorgheni și mergi înainte pe strada Soporului ajungi într-o zonă idilică. Faună și floră liberă trăind în armonie cu cei câțiva oameni care cultivă o parte din pământ. Read more

Dacă ocolești prin dreapta noul Complex Sportiv Gheorgheni și mergi înainte pe strada Soporului ajungi într-o zonă idilică. Faună și floră liberă trăind în armonie cu cei câțiva oameni care cultivă o parte din pământ. Read more
Cu o istorie de 75 de ani și cu Adrian Corojan la cârmă din 1994, cu peste 500 de concerte în Cluj, în țară și în străinătate, cu un repertoriu impresionant – laic și religios – din 130 de compozitori români și străini, cu peste 300 de piese interpretate în limbile originale (ajungând în prezent la 35 de limbi în portofoliu!!!), promovând Clujul și România pe oriunde se duc, dar mai ales prin entuziasmul și bucuria de a cânta, Corul „Voci Transilvane” nu are cum să nu te cucerească din start. Read more
De multe ori, ai nevoie de o fotografie profesională pentru un pliant, pentru o broșură, pentru promovare pe social media, pentru afișe etc. Evident că este necesar să ai drepturi pentru acea fotografie. Read more
Deoarece am identificat nevoia acută a unor entități cu activitate frumoasă și utilă comunității de a exista și online pentru a ajunge la beneficiarii lor, m-am gândit să le ofer o varianta minimală pentru că de multe ori astfel de inițiative nu au foarte multe fonduri de alocat pentru publicitate, de orice fel ar fi ea.
Read moreObiceiurile țării noastre sunt diverse și intersante. Unul dintre cele mai fascinante este obiceiul ridicării Armindenului, întâlnit în Maramureș.
(Video & Editare: Vlad Cărbune)
Tehnica „Stop-Motion” este pe cât de spectaculoasă pe atât de dificilă. Presupune răbdare și dedicare. Iată două exemple realizate de subsemnatul: 🙂
Pentru că fotografierea unui produs culinar e o provocare specială a artei fotografice, am ales să zic „Da!” și să dau tot ce am mai bun: Read more
Proiectul „Wild & Tamed” este o combinație între pasiunea mea pentru lumea în ansamblul ei și o serie de obiective Canon performante 🙂 Read more