Când oamenii minunați fac lucruri minunate, parcă îți mai revine încrederea în umanitate.

Inspirați de un turneu caritabil din Cluj-Napoca (Volei2Give), câțiva oameni cu suflete mari din Sinaia au început acum 4 ani să organizeze turnee de volei, pe sistemul colectării de la jucători a unei donații către o cauză umanitară locală, jucătorii putând fi orice persoane adulte care nu sunt legimitate ca sportivi profesioniști, iar echipele fiind obligatoriu mixte (minim două fete pe teren tot timpul).

La prima ediție, fondurile strânse au mers către casa de copii din Sinaia, la a doua ediție au fost sprijinite din donații două familii nevoiașe aflate în situații extrem de grele, la a treia ediție a fost vorba despre o fată de 13 ani cu scolioză galopantă, iar acum, la a 4-a ediție, cea din 2018, fondurile au mers către un băiat de 16 ani cu tumoare cerebrală (Sperăm să se facă bine!).

Organizatorii sunt ei înșiși jucători de volei. Au vârste și experiențe diferite, dar îi leagă pasiunea pentru acest sport minunat și dorința de a se implica în comunitatea din care fac parte. Echipa de organizare din acest an a fost formată din Alexandru Crețu, Tudor Alin, Gabriel Niculae, plus încă câțiva care au sprijinit turneul pe perioada desfășurării lui: 23-24 iunie 2018. E important și emoționant de adăugat că în primele două ediții s-au implicat trup și suflet și Florentina Moldoveanu, Dragoș Radu și Petre Cadindatu, un mare iubitor de sport și de oameni, cel din urmă decedând în noiembrie 2017, din cauza unei boli grave, tocmai când colegii de la „Volei 2 Give” din Cluj au organizat un turneu de volei cu strângere de fonduri special pentru a încerca să-l ajute. Din păcate, așa cum știm cu toții, banii nu pot rezolva orice problemă. Însă legăturile dintre oameni, trăirile lor și amintirile lor, acestea pot dăinui mult…

Această ediție – a patra – a fost prima în care au existat două categorii valorice: „începători/mediu” și „avansați”, stimulându-se astfel participarea și ajungându-se la un record de 32 de echipe participante, dintre care 9 au fost debutante la Sinaia în acest an. Între noi fie vorba, mi-a spus Alex că numărul de săli din Sinaia și din zonă (Bușteni, Comarnic) e limitat, astfel încât ar fi dificil de organizat un turneu cu un număr mai mare de echipe. Tot aici e important să menționez meritele Primăriei din Sinaia, Bușteni și Comarnic, ale Clubului Sportiv Carpați și Colegiului Mihail Cantacuzino, care au pus gratuit la dispoziția organizatorilor sălile de sport necesare. Fără ei, acest turneu nu ar exista. Și binențeles, vitali au fost și arbitrii: unii au venit din Prahova sau București, alții au fost voluntari din rândul jucătorilor. Le mulțumim pentru implicare!

Organizarea a fost din punctul meu de vedere impecabilă. Alex și colegii lui au făcut tot posibilul să țină cont de cerințele și nevoile fiecărei echipe, cu programul meciurilor, cu repartizarea pe săli, cu informații despre cazări, locații etc. Evident, ca la nuntă, nu poți mulțumi chiar pe toată lumea. Dar chiar au făcut tot ce le-a stat în putință. Asta în contextul în care ei jucau și în propria echipă înscrisă în competiție – „V4L” (Volley for Life). Cinste lor deci, au făcut o treabă extraordinară, demnă de întreg respectul nostru.

Am simțit nevoia să spun toate lucrurile acestea deoarece pe mine mă inspiră, mă motivează și mă bucură să văd oameni care fac lucruri frumoase. Aveți mai sus un foarte scurt istoric al turneului de la Sinaia, pe care puțină lume îl cunoaște și merită ca el să rămână consemnat.

Echipa mea se numește „VO’9LEY”. De ce?

1. Pentru că la noi în Cluj, în loc de „vreo” se zice „vo’”
2. Pentru că eram inițial vreo 9 oameni în „lot”
3. Pentru că avem spirite de luptători și curaj de „lei”
4. Pentru că îți poți lua o bere bună cu 9 lei
5. Pentru că ne place „volley-ul”

Am jucat la categoria „mediu/începători” și am ieșit pe locul 4 din 15 echipe – cea mai bună performanță a noastră de până acum la un turneu caritabil de volei. Cifrele sunt însă seci. Ceea ce am trăit pe teren a fost atât de intens încât sunt sigur că niciunul dintre noi nu va uita vreodată această experiență. Seturi câștigate la limită, la avantaje, reveniri spectaculoase (de ex. eram conduși în set cu 20 la 15, am revenit și am câștigat cu 25 la 20, făcând deci 10 puncte consecutive), dar și seturi sau meciuri pierdute la limită. Am avut inclusiv minge de meci în finala mică, meciul care ne-ar fi pus pe podium, pe locul 3, dar pe care l-am pierdut în setul decisiv (al treilea), tot la avantaje, cu 15-17. Am jucat în total 5 meciuri dintre care am câștigat 3.

Nu că vreau să mă laud, dar spiritul, unitatea, forța și optimismul echipei mele au fost năucitoare. Ne-au purtat – sunt sigur de asta – mult mai departe decât strict calitățile noastre individuale de voleibaliști. Tazy (Răzvan Călina) este prietenul și camaradul meu cu care am jucat multe turnee caritabile la Cluj, ne-am antrenat mult împreună și am ajuns să ne simțim unul pe altul ca frații. El ne-a făcut „strategia tactică”. E omul care nu greșește aproape nicio preluare sau ridicare, ar da tot doar pentru a scoate o minge, știe să-și controleze atacurile și vede foarte bine jocul adversarului. Toate astea în ciuda unor probleme destul de serioase la umărul drept și la unul din ochi! Cosmin Guiu, alt prieten bun, cu care joc demult, are un bun control al mingii, ridică foarte bine și ia decizii în funcție de așezarea în teren atât a echipei lui cât și a echipei adverse. Știe să varieze jocul pentru a deruta adversarul. Ionuț Bichescu este mai nou în echipa noastră, dar s-a integrat super rapid, atacă fenomenal și a primit neoficial nickname-ul de „the silent killer”. Codruța Rus este de asemenea o veche și bună prietenă care se antrenează de mult cu gașca noastră. Are o voință extraordinară și s-a concentrat incredibil de bine în meciuri pentru a avea precizie și sânge rece, mai ales în momentele cheie. Iar Tavi, soțul ei (peste puțină vreme), ne-a încurajat și ne-a sprijinit de pe margine cu atâta energie și vehemență încât arbitrii ajungeau să-i ceară să stea jos pe bancă. 🙂 Adelina Bogdănescu este prietena noastră de ceva timp și ne-am bazat extrem de mult pe calitățile ei excelente de ridicătoare. Nu e vorbă că dacă trebuie să atace atacă fără probleme și servește foarte bine. Mihaela Constantinescu a evoluat incredibil de mult de la „zero contact cu voleiul” până la „membră a unei echipe serioase” :). În timp foarte scurt a dobândit aptitudinile de bază pentru jocul de volei și ne-am putut baza pe ea fără probleme. Soțul ei, Mihai, care a jucat în echipa „Amalgam” de la categoria „avansați”, ne-a ajutat mult cu sfaturi atât legate de jocul tactic, cât și de cel individual.

Repet însă că dincolo de ceea ce știe și poate fiecare, ceea ce m-a făcut pe mine să simt că trăiesc, să plâng de fericire și de emoție, a fost conexiunea dintre noi, trăirea aceea comună, împreună, încrederea și o formă sinceră și autentică de dragoste care se stabilește între oameni care luptă pentru aceleași lucruri: victoria și propria evoluție. Înainte de fiecare meci sau după fiecare „time-out” asta strigam: „VICTORIE!”. Asta ne unea! Dar strigam din tot sufletul nostru. Am pus acolo, pe teren, fiecare, TOT! Asta nu ne poate lua niciodata nimeni. Asta e mai presus de orice rezultat, de orice scor! Unitatea, forța și sacrificiul pentru victorie!

…

Organizatorii vor să facă anual acest turneu caritabil. Ei l-ar face chiar bianual, dar vor să „lase loc” și turneelor similare de la Cluj, Iași și București, astfel încât să se creeze un fel de circuit competițional la care să poată participa toți iubitorii de volei, nivel amator, din toată țara, ceea ce e extraordinar!

Filosofia de bază a acestor turnee are două coordonate majore: promovarea sportului în spiritul fairplay-ului și implicarea în comunitate. Se mai întâmplă ca unele echipe să uite de scopul final al competiției și să lase loc orgoliilor – și într-un fel e normal, societatea ne obligă să fim competitivi – dar până la urmă toți suntem conștienți că nu există scopuri mai importante decât sănătatea prin mișcare și compasiunea față de semeni.

Asta ar fi și concluzia scurtului și subiectivului meu articol: Hai să facem sport, cu pasiune, indiferent de nivelul aptitudinilor, și hai să sădim fapte bune în jurul nostru! Dacă toți vom face asta, toți vom trăi într-o lume mai bună!