Unde au loc cele mai multe evenimente de alergare?

Pentru că tot m-am ocupat de centralizarea tuturor evenimentelor de alergare din România anul trecutca și anul acesta – mi s-a părut interesant să fac o mică statistică cu privire la județele/orașele unde se organizează cele mai multe competiții la noi în țară.

Din totalul de aproape 200 de evenimente, Județul Cluj conduce clar, cu 25 de competiții organizate in 2023, dintre care 20 au avut loc chiar în municipiul Cluj-Napoca.

În Județul Brașov, datorită faptului că aici se găsesc Munții Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș, Ciucaș, doar 5 din cele 20 de competiții organizate au fost în municipiul Brașov, restul având startul în diverse localități de la poalele munților. E valabil și pentru alte județe: Hunedoara (cu Munții Retezat, Parâng), Alba și Bihor (Apuseni), Prahova (Bucegi) etc.

În partea cealaltă a clasamentului, am numărat 3 județe în care nu a avut loc niciun eveniment de alergare în 2023.

Când am numărat concursurile pe localități, Cluj-Napoca este lider. Aici este obligatoriu să menționez (nu ca reclamă, ci ca recunoaștere a meritelor) Asociația Runners Club, responsabilă de organizarea multora dintre aceste evenimente (unele caritabile, altele competitive, unele locale, altele internaționale).

Notă metodologică: am considerat evenimentul ca având loc în orașul respectiv dacă startul are loc în zona metropolitană, chiar dacă traseul ajunge și în afara localității (exemplu Tâmpa în Brașov, Pădurea Băneasa în București, Pădurea Hoia în Cluj-Napoca etc.)

Apreciez și respect comunitățile frumoase care s-au format în orașele/județele din aceste topuri și cred că ele cresc sănătatea, starea de bine și calitatea vieții oamenilor care le aparțin.

Continuă să alergi!

5 comments

  1. Salut, Vlad
    Poți să faci harta dinamica, in sensul in care, daca dai un click într-un județ, sa vezi toate cursele din acel judet?

      1. Tot pentru a completa harta, in Olt sunt doua la care am alergat eu, Romanați Trail Run, in Caracal și Slatina City Run in Slatina

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.