Unde s-a întâmplat, când și de ce?
S-a întâmplat la Cluj-Napoca (bazinul Olimpic Grigorescu), a început în 3 noiembrie la ora 11 a.m. și s-a terminat a doua zi la aceeași oră, deci a durat în total fix 24 de ore.
S-a întâmplat pentru că trebuia… 🙂 E un sport incredibil de sănătos și de frumos și trebuia celebrat. Dar ideea și organizarea aparține pasionaților membri ai Asociației Sports Culture din Cluj-Napoca, sportivi ei înșiși, care au hotărât că Clujul are nevoie de așa ceva – și aveau dreptate – și fără să stea pe gânduri s-au pus pe treabă. Și a ieșit perfect!
În ce a constat, concret, „Sărbătoarea înotului”?
În cele 24 de ore, s-au desfășurat patru probe, pe sistem competițional, dar fără competiție, fără podium – adică toată lumea a câștigat. Au participat aproximativ 500 de persoane, în total.
În prima probă, proba școlilor și cluburilor, au înotat, pe culoare distincte, echipe formate din copiii/elevii/cursanții școlilor și cluburilor care s-au înscris la eveniment – 20 la număr, urmărind să parcurgă o distanță cât mai mare în cele 40 de minute alocate.
La a doua probă, numită de „sprint”, au participat 15 echipe formate fiecare din 8 sau 9 membri, indiferent de vârstă. Fiecare echipă avea alocat un culoar și, timp de 8 ore (!!), fiecare membru al echipei trebuia să înoate pe rând, cât de repede poate, distanța de 400 de metri (adică 8 lungimi de bazin).
A urmat a treia probă – și poate cea mai solicitantă – proba de „anduranță”, care s-a desfășurat practic toată noaptea de sâmbătă spre duminică. Aici echipele erau formate din 12 sau 13 membri. S-au înscris patru echipe la această probă. La fel ca la sprint, fiecare echipă avea alocat un culoar, dar de data aceasta, fiecare membru al echipei, pe rând, trebuia să înoate timp de 30 de minute, până când se scurgeau în total 12 ore (!!!), încercând să parcurgă în acest timp o distanță cât mai mare.
Dimineața, a avut loc și ultima probă, cea a companiilor, similară cu cea a școlilor, dar fiecare echipă reprezenta o companie, membrii echipelor fiind angajați sau rude ale acestora în compania pe care o reprezentau. Un fel de teambuilding mai aparte. 🙂
Pe lângă probe, s-au mai întâmplat: multe multe premii de la sponsori, demonstrații de înot de la sportivi profesioniști, muzică bună, atmosferă întreținută fain de participanți și de voluntari, voie bună, cadouri, „premierea” tuturor echipelor participante și probabil alte chestii pe care eu le-am ratat pentru că, totuși, a fost vorba de 24 de ore în care s-a înotat nonstop, și s-au întâmplat non-stop lucruri. 🙂
E important de spus și admirabil față de organizatori că probele dedicate școlilor și companiilor au fost gratuite pentru toți participanții, iar la probele de sprint și anduranță a fost percepută o donație de 50 de lei de membru pentru a acoperi o parte din costurile organizării. O altă parte din facilități și bani au venit de la sponsori și parteneri, iar în rest a fost vorba de multă multă muncă voluntară.
Experiența mea directă cu super echipa mea de la proba de anduranță
Am fost 13 magnifici, cu personalități, preocupări, origini și niveluri de înot tare diferite, dar cu caractere puternice, determinare, curaj și – cel mai important pentru mine personal – integritate. De altfel, la sugestia lui Vali Popescu, ne-am și numit „Brigada Diverșii” (pentru cine nu știe, „Brigada Diverse” a fost o serie de filme de acțiune/comedie, extrem de inteligent făcute și de interesante, jucate de actori desăvârșiți, în România anilor ’70, brigada „fapte diverse” fiind de fapt un departament al „Miliției” care se ocupa cu infracțiuni – ai ghicit! – diverse, gen furturi mai aparte, falsificare de bani, speculă și trafic cu tablouri etc. De aici ideea lui Vali să ne numim „Brigada Diverșii”.)
Cum a fost? Păi nu a fost chiar floare la ureche, dar încurajându-ne reciproc și devenind pe loc o echipă, deși mulți nu ne cunoșteam între noi, am reușit să înotăm, pe rând, ca echipă, 12 ore încontinuu. De seara de la ora 21:10 până dimineața la ora 9:10. Sentimentul de „ECHIPĂ” și sentimentul de ”OBIECTIV ATINS” au fost grandioase! Și greu de redat în cuvinte.
În final, vreau să vă zic ce m-a impresionat cel mai tare pe mine la echipa mea: Faptul că în ciuda condițiilor grele – oameni cu familii, cu probleme, oameni diferiți, unii au fost nevoiți să plece și să revină când știau că le vine rândul să înoate, alții au făcut eforturi să ajungă de pe drumuri diverse sau și-au schimbat planurile pentru a putea participa, unii obosiți, alții de-a dreptul epuziați pentru că au înotat sau urmau să înoate și la alte probe – anyway, în ciuda tuturor factorilor, TOȚI membrii echipei din care am avut onoarea să fac parte au fost acolo! N-au cedat, nu s-au retras, nu s-au plâns, au dat ce au avut mai bun, în condițiile date și – poate cel mai important – au arătat astfel respect pentru ceilalți, mulți dintre ei, repet, fără să se fi cunoscut între ei înainte.
De aceea, am un deosebit respect pentru cei 12 colegi de echipă și cu riscul să plictisesc pe vreun cititor, îi voi enumera aici în ordine complet aleatorie: Vali Popescu, l-am amintit deja, actor și alergător, Lorena Daian, specialistă în masaj Thai regal și nu numai, Alex Jacho, originar din Ecuador, un mare iubitor de natură, Bogdan Lucian, tot un mare iubitor de natură, dar clujean, Alexandra Pasca, alergătoare și înotătoare cu niște progrese absolut uluitoare în ambele sporturi, Grigore Bota, un confrate alergător de toată isprava, Mirela Resteman, care s-a autodepășit în ceea ce privește alergarea printr-o uriașă ambiție și perseverență și chiar dacă înotul nu e sportul ei preferat s-a descurcat perfect pentru echipă, Oliver Supp, un băiat de treabă pe care practic l-am cunoscut la eveniment, dar ne-am putut baza pe el și asta e tot ce a contat, Vasi Erdei, un optimisit incurabil căruia dacă îi spui că te gândești să faci o expediție pe Marte, te întreabă doar când e plecarea, Ciprian Briscan, un om tare tare fain și un înotător puternic, Marius Pintican, un sportiv complet pe care îl știu de la triatloane și Mena Pușcaș. Nu întâmplător am lăsat-o la final pe Mena, pentru că am o confesiune de făcut – dar vă implor să nu spuneți organizatorilor!!! Noi am fost de fapt în echipă, în ciuda regulamentului și a aparențelor, 14, nu 13. De ce? Vă las să ghiciți singuri! 😉
Bravo colegi! Dacă mâine ar avea loc un război, cu voi m-aș duce liniștit până la capăt, știind că mă pot baza pe voi. Vă mulțumesc din suflet!
Încă ceva…
Trebuie să menționez aici pe doi dintre organizatori (de fapt ei au făcut mare parte din treabă): prieteni deosebit de dragi, niște oameni incredibil de faini, pe care dacă i-ați întâlnit sau îți vei întâlni, înseamnă că sunteți niște norocoși/norocoase: Carmen Bonaci și Demenyi Attila! Neapărat să intrați pe pagina de Facebook a asociației lor să dați un like măcar și pe site-ul Asociației Sports Culture ca să vedeți ce mai fac ei!
PS: Copiii au fost fantastici!
Găsiți aici toate pozele oficiale de la eveniment. (O parte făcute chiar de mine 🙂 )
Iar mai jos, câteva amintiri dragi mie:
