Prezența reală la vot, în decembrie 2020

În data de 6 decembrie 2020, în România, au avut loc alegeri parlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a declarat o prezență la vot, în țară, de 31,84%.

Deoarece această prezență scăzută la vot a fost mult mediatizată, în special sub forma blamării electoratului român pentru crasa indiferență și lipsă de simț civic de care a dat dovadă, am simțit nevoia să aduc acest procent mai aproape de realitatea concretă și să demonstrez că prezența reală la vot a fost undeva la 43%, nu foarte departe de cea din Franța, de exemplu, din 2017, de 44%.

Suntem tot pe la coada Europei, e drept, dar nu atât de dramatic precum se susține.

Urmăriți raționamentul pentru a vedea cum am ajuns la acest procent:

Procentul oficial este 31,84% (în țară). Adică aprox. 5,8 milioane din 18,2 milioane înscriși pe liste (Sursa: https://prezenta.roaep.ro/)

Lista aceasta de 18,2 milioane se obține prin scăderea din numărul total al cetățenilor români cu drept de vot (adică aprox. 19 milioane), a celor care au domiciliul oficial/legal în străinătate (adică aprox. 0,73 milioane) (Sursa: https://www.roaep.ro/prezentare/stire/numarul-total-de-alegatori-inscrisi-in-registrul-electoral-la-data-de-25-august-2020/)

Așadar, datele oficiale spun, practic, că doar 0,73 milioane ar trebui să voteze în afara țării.

În realitate, numărul românilor plecați din țară este mult mai mare. Anul trecut, se estima că 9,7 milioane de români trăiesc în afara țării, dintre care 4,1 milioane în comunitățile istorice. Dacă îi scădem pe aceștia din urmă, rămân 5,6 milioane plecați practic din țară. (Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23274974-aproximativ-9-7-milioane-romani-sunt-plecati-strainatate-ministru-principala-solicitare-diasporei-este-legata-infrastructura.htm)

Din acești 5,6 milioane, putem estima că aproximativ 4,7 milioane au peste 18 ani (adică au drept de vot).

Așadar: există aproximativ 4,7 milioane de români cu drept de vot, ce figurează pe listele AEP cum că ar trebui să voteze în țară, dar de fapt ei sunt plecați din țară!

Și atunci, dacă îi raportăm pe cei care au votat în țară la alegeri – adică 5,8 milioane – la numărul total real de votanți din țară – adică 18,2 – 4,7 = 13,5 milioane, obținem o rată de participare la vot mult mai apropiată de realitate și anume: 42,96%, aproape 43%!

Desigur că acea valoare de 4,7 milioane este aproximativă, fiind imposibil să se stabilească exact câți români sunt plecați din țară până la un nou recensământ al populației. Ultimul astfel de recensământ oficial a fost realizat în România în anul 2002, plus unul de probă, în 2011. (Sursa: https://insse.ro/cms/ro/content/recensamantul-populatiei-si-locuintelor-2002).

Oricum, valoarea astfel calculată este mult mai aproape de realitate decât cifra oficială.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.