Imaginează-ți ori amintește-ți mirosul de plastic încins al proiectorului de diafilme, click-ăitul rotiței mecanice care trage diafilmul, cadru cu cadru, și întunericul liniștit în care cineva citește textele de sub imaginile succesive ce fac să curgă o poveste fascinantă – imaginează-ți, ori amintește-ți – și vei simți aievea bucuria de copil a descoperirii poveștilor printr-o metodă magică, aflată la întretăierea dintre carte, fotografie și film.
Am recreat câteva astfel de experiențe, având grijă să fie sută la sută autentice: am folosit proiectorul și diafilmele originale, nealterate, produse în România anilor ’70-’80 și am citit chiar eu textele, exact cum făceam în copilărie, când ne strângeam mai mulți copii și ne uitam fascinați la aceste povești ce se derulau pe perete, ca la niște minuni.
Îi admir și îi respect pe artiștii, designerii, graficienii și scriitorii din vremea aceea, care au adaptat pentru diafilm nenumărate opere literare, românești și străine și au făcut-o – părerea mea – într-un mod magistral!
Deocamdată le-am făcut pe aceastea trei, dar mai am multe multe. Urmărește canalul meu de YouTube și probabil vei mai descoperi și altele.
Nepoata mea de10 ani m a întrebat ce este un diafilm.Datorita dumneavoastră am putut sa i arat minunăția cu care noi am copilărit.Mirosul de plastic încins scârțâitul și cum stăteam gura casca să înceapă povestea daaa……chiar nu voi putea uita.Multumesc .
Mulțumesc tare mult pentru mesaj. Și eu sunt nostalgic după acele experiențe. Cred că voi mai înregistra și alte povești. Îmi pare că – la fel ca teatrul radiofonic făcut în perioada aceea – și poveștile pentru diafilme au fost minunat adaptate. ^^
Nostalgie curată! 🙂 Abia aștept să ma delectez mâine cu ele 😉 Și așteot curioasă și următoarele!
E așa de bine să știu că nu sunt singurul nostalgic și singurul care mai pot trăi și azi bucuria de odinioară!
Îți mulțumesc, Andreea! ^_^