Colindător-alergătorul – tradiție veche, obiceiuri noi

O nouă specie a fost semnalată recent pe drumurile Clujului: colindător-alergătorul! Exemplarele acestei specii aleargă din ușă-n ușă, o dată pe an, și colindă pe oricine îi primește și are răbdare să-i asculte. Colindător-alergătorul se hrănește cu prăjituri, salată boeuf și sarmale și e incapabil să refuze băuturile pe bază de alcool, gen țuică, vin sau bere, chiar dacă știe că îi vor scădea „pace”-ul. A evoluat astfel încât oricât de fals i-ar suna vocea să nu perceapă ridicolul situației și să continue să colinde până când primește ceva ca să tacă. Și când a terminat, pornește din nou în alergare spre următoarea „victimă”…

Tradiția este ca în ajunul Crăciunului să mergem la colindat, de obicei la rude și/sau la prieteni. Obiceiul tot mai răspândit în rândul clujenilor este alergarea, fie că e lejeră, de întreținere, fie că e mai serioasă, pentru competiții. Așa că în 24 decembrie 2023, m-am gândit că ar fi interesant să le îmbinăm: Ne îmbrăcăm în echipament de alergare și pornim la colindat, ca pe vremuri.

Avantaje:

  • consumăm aproape instantaneu caloriile din mâncarea și băutura cu care suntem omeniți în fiecare casă
  • ne deplasăm mult mai rapid, putând acoperi într-o noapte un traseu mult mai lung decât la pas și fără să dăm bani pe Bolt
  • chiar dacă mai falsăm, lumea e prea atentă la ineditul situației, la echipamentul sportiv, la felul în care ne tragem sufletul ca să putem cânta după ce am alergat și fie nu sesizează, fie ne iartă
  • facem mișcare și aducem bucurie

Te bagi și tu în 24 decembrie 2024?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.