„Eu am început să merg la sală, la aerobic. Era plictisitor, mă împiedicam, mergeam în stânga în loc de dreapta.  Apoi mi-am luat un antrenor pentru forță, era interesant dar lipsea ceva, la un moment dat am început să mă plictisesc de aceleași mișcări. Într-o zi când nu aveam programat antrenament am mers la sală să mai fac ceva, orice, nu conta. Am ochit banda de alergat și mi-am zis să încerc. Nu mai alergasem din liceu (pe atunci un medic mi-a zis că am ceva la genunchi pentru că aveam dureri groaznice și credeam că eu nu pot alerga). Am alergat pe banda 5 k în 30 minute. Când m-am dat jos pluteam.  Atunci mi-am zis că asta e ceea ce căutam în viață și nimeni și nimic nu mă mai poate opri!”

(Mariana Irimia)

„Anxietatea socială și stresul schimbărilor din adolescență. Life saving.”

(Alex Opriș)

În privat, Alex mi-a mai destăinuit – și cred că e o lecție terapeutică pentru mulți dintre noi – că:

„Încă din școala generală iubeam alergatul, îmi plăcea proba de 50 de metri sprint dar și mai mult proba de 2 km „rezistență”. Am mers și o perioadă la un profesor de atletism, unde am evoluat destul de mult, dar alergarea nu se prinsese de mine, mă lăsasem pe când am început liceul. Dar la sfârșitul clasei a 9-a, am suferit un șoc traumatic din care foarte greu mi-am revenit. Pe scurt am dezvoltat o anxietate socială severă, atât de severă încât îmi înțepenea gâtul și transpiram din cap până în picioare în situații sociale banale. Am început sa alerg pentru a mai uita de probleme, observam că scăpam și de tensiunea din corp prin alergare. Mai mult, îmi oferea o stare de liniște fără de care nu știu ce mă făceam, posibil ajungeam la alte substanțe. Din fericire alergarea e un „drog” care nu produce si efecte adverse. După ani de zile, am reușit să depășesc trauma și acum sunt bine, datorită alergatului.”

„Eu vroiam să mă angajez în armată ! Pe bune! Și la traseul utilitar aplicativ erau niște probe „faine”, dar ok! Într-o zi minunată de februarie am decis să mă dau cu rolele pe pista din Parcul Gheorgheni, și după o oră, o curbă frumoasă m-a pus la pământ : fractură L1! După recuperare, singura probă ce mi-a rămas la suflet a fost alergarea! Și senzația de libertate, de „keep on going”, bucuria de a-ți dori să nu te mai oprești… dar musai (gabaritul depășit transmite creierului : hoooo după primul km, dar continui… și de la km 4 e din ce în ce mai ușor). Acum, cu mici pauze, abia aștept AZ-3 și orice ocazie să parcurg orice distanță, după ce stau cu dosu pe scaun la birou cu orele și brățara te avertizează: „You’ve been sitting for too long”, altfel nici nu îți dai seama că trec niște ore….bune!”

(Alexandra Pop Tartan)

„O fost musai să înlocuiesc țigările cu ceva. Așa că am început direct cu un 21 în Făget și după aproape un avc si vreo 2 zile de „paralizie” și râncezeală în pat în care mi-am jurat că duhan nu mai pun în gură da nici de alergat n-o să mai alerg veci, m-am surprins că îmi căutam pe hărțile gugălului trasee de alergare prin Lomb și Hoia…și de atunci n-am mai fumat.”

(Ciprian Ripan)

„Am auzit o discuție în vestiar la o sală de sport, unde mergeam să reintru cât de cât în formă după naștere. Câteva fete discutau despre un cross caritabil din parcul mare. Am zis să merg și eu să văd cum este . Au fost 4 km crunți . Nu cunoșteam pe nimeni atunci (dintre alergători), da am remarcat o gașcă mare de oameni veseli, am înțeles că există echipamente speciale, nu doar costumul meu de trening din bumbac. Apoi la câteva săptămâni am găsit grupul ăsta (n.n. Alergători Începători Cluj) și a început „cariera” de alergătoare . De la 4 km chinuiți am ajuns la 110 km la Mureș 24, la 100 km la Ultrabug și mai nou la aproape juma’ de Everest . Semnat – o persoană pentru care educația fizică din școală era cea mai grea materie din Univers ”

(Adriana Mustea)

În privat, Adriana mi-a mai destăinuit că:

„Eu am fost copil obez și educația fizică chiar era cea mai grea materie. Mergeam la mărire de notă, adică unele teste le mai dădeam odată. E adevărat și că normativele pe care le dădeam la ruși, erau mai grele decât cele de aici. Mă refer la alea cu alergat 100 m în nu știu câte secunde sau făcut nu știu câte genuflexiuni sau abdomene pe minut. Când am venit în România, m-am trezit printre cei mai buni din grupă la sport . Aveam sport în anul 1 de facultate. E adevărat că nu mai aveam kg în plus. Da totuși, de la coada clasamentului acasă, la top 10 aici .”

„În urma unei drame personale, timp de 3 ani dormeam 2-3 ore pe noapte și alea întrerupte, transpirate și permanent o stare de agitare și durere de cap. Am început să mă obosesc atât de mult prin alergare încât acum dorm normal.

Yey ”

(Adrian Budaca)

„Eu, la fel ca și Adrian Budaca, am pornit să alerg mai serios în urma unei drame personale. Eram atât de depresivă încât nu puteam să dorm decât dacă alergam. A devenit singura variantă de supraviețuire. După doi ani de chinuri și doar cu ajutorul alergării am reușit să ies din depresie.

Ulterior am descoperit că aproape orice problemă de sănătate aveam o puteam repara prin alergare. Țin minte cum într-o miercuri m-am târât până la alergare cu febră, cu urechea pulsând, cu durere în gat de nu puteam înghiți. Am luat-o ușurel și cu cât alergam cu atâta treceau durerile și creștea energia. Pentru că am avut companie bună am alergat chiar 11 km, până mi-a trecut tot și eram plină de energie!”

(Mona Varga)

„Nevasta”

(Bence Makkai)

Ulterior – după ce toată lumea a râs bine :)) – Bence mi-a explicat și povestea: „Ea a început să alerge, și s-a înscris la un concurs ștafetă. Dar s-a accidentat și nu a mai continuat. Ca ștafeta să fie completă am început eu sa alerg.”

„Grăsimea”

(Sasvari Csbabi)

Să mai spun câți s-au regăsit în răspunsul lui Csabi? Nu mai spun… :))) 😛

„Slăbimea și blegimea”

(Dan Izvoreanu)

Dan a aflat târziu că voi folosi testimonialul lui pentru acest articol și nu i-am oferit șansa să-și modifice comentariul/declarația – recunoașteți că e mult prea comic așa 🙂 – dar cred sincer că ce a scris e mai profund/complex decât pare la prima citire… 😉

„Eram în clasa a cincea, a venit o antrenoare de atletism la școală. Pentru că mi-a plăcut teribil de ea, m-am înscris imediat. Am mai luat cu mine o mână buna de prieteni de la bloc, ani de zile am mers împreună din Gruia până în Babeș pe jos, dus-întors, de trei ori pe săptămână + concursuri, cantonamente. Și de atunci nu mă opresc din alergat; la viteză și rezistență nu eram vârf, eram tare la înălțime și întrucâtva la garduri. Înălțimea o adoram, însă cum nu mai pot înălțime și garduri am rămas cu alergatul. Îl ador. Nu excelez, însă am o oarecare constanță .”

(Andreea Filipoiu)

„Am vrut să văd dacă pot și cât pot. Din cauza astmului am zis la început 5km eu? Niciodată. Nici măcar un km. Nu vb de maratoane care mi se păreau de domeniul fantasticului. La început, mi se părea mega boring.. nu că acuma uneori nu mi se pare. Dar încerc să văd întreg picture’u și îmi revin Așa că, în 2016 sau 2017 am început cu 1km – 2, am zis ca mor  am ajuns la 5-10-20-42. După ce mi-am demonstrat că se poate, am zis, că totul este posibil dacă îți dorești cu adevărat și ești destul de motivat. Plusul este că mai și contribuie la stima de sine și toate care vin la pachet. Acuma este un mod de viată și feeling-ul de sfârșit e priceless. Mai ales când e 0 chef și nu îți vine să ieși din casă nici bătut, atunci e momentul să îmi iau adidașii, să depășesc starea și să ies afară. PS: și m-am îndrăgostit de atmosfera de la concursuri.”

(Fernanda Sdraila Emilia)

„Copiii “m-au obligat”  … ei nu au început să meargă la 1 an și o lună, ci au început să alerge … asta fac și acum la 8 ani (când merg normal, îi dor picioarele  ) … în plus, a fost cea mai la îndemână activitate sănătoasă de petrecut timpul împreună, cu beneficii pentru toți…”

(Oana Tărău)

„Dorința de a finaliza un maraton…. chiar dacă la început am crezut că nu voi reuși niciodată. Never say never ”

(Pușcașu Cristina)

„Gameloft Romania, că m-a înscris în 2013 la Crosul Companiilor Cluj, unde mi-a plăcut atmosfera și apoi am început să îmi iau echipament de alergat și să nu îl țin doar în dulap. ”

(Mihai Bota)

„Am alergat de când eram copil, dar viteză sau distanțe scurte. M-a inspirat să încep alergarea constantă și în cadrul competițional un prieten care a alergat semi-maratonul Wizz în 2017, cu un rucsac plin cu greutăți, pentru a doborî un record și chiar a ajuns în Cartea Recordurilor atunci. Am fost susținător, i-am făcut galerie  și mi-a plăcut mult feelingul și atmosfera și deja în mai mă înscriam la primul meu cros competițional la Crosul de noapte. ”

(Andreea Stresina)

„Cred că dintotdeauna am alergat (cu perioade de pauze) și mi-a plăcut, pentru că mno, sunt o fire competitivă… Chiar m-am înscris la un semi, fără antrenament și l-am și terminat onorabil.

Dar acum, de când am descoperit alergarea pe coclauri, mmmm e something else ”

(Ami Carabat)

„Alerg dintotdeauna… alerg către magazin, alerg către stația de autobuz, alerg către serviciu… dar momentul definitoriu a fost când am început sa vin cu voi (Alergători începători) !  De ce? No reason…îmi place sa alerg.”

(Rodica Mangau)

„Mens sana în corpore sano, abordarea /adoptarea unui stil de viață sănătos – valabil și acum”

(Mihaela Zaharie)

„Un apus minunat minunat în Baza Olimpică de la Snagov, acum vreo 7 ani. Până atunci alergatul mi se părea ceva mega-boring. Dar atunci, într-o după-amiază magică, la Snagov, așteptând un prieten, am simțit nevoia și bucuria să încep să alerg, pe pista de la Snagov. Și de-atunci nu m-am mai oprit! Adică nah, mă mai opresc , dar vreau să spun că a devenit un mod de viață ^^ După aceea s-au declanșat în lanț tot felul de alte motivații (complexe și multiple), dar acela a fost triggerul inițial.”

(Vlad Cărbune)