Am fost privilegiat să fac câteva fotografii la un atelier de făcut ciocolată, la o școală din Turda (jud. Cluj), cândva în aprilie 2024…
Read moreCategorie: Lucru
ArtCrawl Cluj – tur ghidat printre lucrări și spații de artă (FOTO)
Satul cu patru biserici într-o sută de metri
Printre curiozitățile interesante ale județului Cluj, se află cele patru biserici aflate la distanțe foarte mici una de alta, în centrul satului Chinteni din comuna cu același nume.
Read moreFestivalul „Traista cu povești” – proiect foto
Desfășurat la Cluj-Napoca, între 25 și 30 iulie 2022, Festivalul „Traista cu povești” m-a impresionat profund ca fotograf, dar și ca om. Deși această ediție a fost a VII-a (!!!), eu abia în acest an am aflat de festival, fiind chemat să fac fotografii.
Read more„Activism” pe bicicletă
Am participat în acest an la câteva acțiuni de conștientizare a nevoii omului de a duce o viață sănătoasă pentru el și prietenoasă cu mediul din jurul său.
Read moreÎnotător, designer, căpitan, fotograf și voluntar la „Sărbătoarea înotului”, 4 decembrie 2021
Eveniment de celebrare a înotului în special și a sportului în general, „Sărbătoarea înotului” este deja un nume și un moment tradițional și așteptat în fiecare an la Cluj-Napoca, organizat de către echipa fantastică de la Sports Culture.
Read moreTraversarea Tarniței, cu Sports Culture
Poveștile pe diafilme ale anilor ’70-’80 (audio-video)
Imaginează-ți ori amintește-ți mirosul de plastic încins al proiectorului de diafilme, click-ăitul rotiței mecanice care trage diafilmul, cadru cu cadru, și întunericul liniștit în care cineva citește textele de sub imaginile succesive ce fac să curgă o poveste fascinantă Read more
Site-uri create de mine integral sau parțial
Dublă ședință foto cu înotătorul Demény Attila
Am vrut să demonstrez că sportivii de performanță arată bine oricum și oriunde, așa că am realizat, în contrast, două ședințe foto: una la bazin și una la restaurant, Read more