Ceea ce a început ca o simplă joacă, s-a transformat într-un fel de experiment – total empiric – prin care eu și prietenii mei am (re)demonstrat ceva important: Actul artistic este trăirea conexiunii bi-sensuale dintre două individualități autentice, mijlocită de un același obiect/subiect. Probabil sună abstract. 🙂 Am să explic imediat.

Inspirat – în contextul unui proiect de design grafic – de forma și traiectoria albiei râului Someș în zona în care traversează centrul municipiului Cluj-Napoca, am început să mă joc cu forme și culori până când a rezultat acest „tablouaș”, această lucrare, într-un stil pe care l-aș defini ca naiv-abstract. (E făcut în Illustrator – albia albastră a Someșului – și Photoshop – restul.)

Și asta este – ca să mă exprim foarte simplu – doar jumătate din demersul artistic. Cealaltă jumătate e constituită de interpretările și analizele pe care prietenii mei le-au dat „lucrării”.

Fără acele evaluări și considerații ale lor – autentice, originale și reflectând unicitatea individualității lor – nu ar exista, în opinia mea, un „act artistic”. Meritul meu e că am avut inspirația să îi întreb ce părere au și astfel am avut revelația acestei esențe a ideii de artă: ea se construiește în minim doi. Dacă Picasso ar picta azi undeva în pustiu și nimeni nu ar vedea operele lui, nu ar exista artă, oricât de minunate ar putea fi acele tablouri atunci când ar exista cineva să le vadă. El s-ar putea bucura de ele, într-adevăr, dar asta nu ar fi artă. Ar fi o bucurie similară cu aceea a privirii naturii așa cum e ea, nealterată de vreo conștiință sau imaginație decât a lui. Dar asta oricum facem toți, deci nu o consider artă. Arta – în opinia mea – apare atunci când se întâlnesc două sau mai multe conștiințe. Până atunci, mi se pare relativ facil de demonstrat că ea nu e reală. Poate fi maxim o ipoteză, o posibilitate, dar nu prezintă certitudinea de a fi reală. Dacă mergi pe o stradă pe care nu ai mai fost niciodată, într-un oraș în care nu ai mai fost niciodată și despre care nu știi nimic, și te apropii de o intersecție, în mod teoretic în stânga și în dreapta, acolo unde încă nu poți vedea, poate fi orice! La fel, arta începe să existe abia când perspectiva, respectiv conștiința ta se întâlnește cu perspectiva, respectiv conștiința celuilalt (indiferent care din ei este cel care a „creat” obiectul pe care se sprijină concret legătura – adică tabloul, piesa muzicală, statuia etc.). Împărtășirea reciprocă a viziunii asupra unei aceleași realități îmi pare esența existenței conștiente a actului artistic.

Dar destul cu aceste considerații filosofice! Concret e foarte simplu: Valoarea aceastei lucrări este combinația dintre desen și toate interpretările pe care le-a primit (inclusiv a mea). Una fără alta nu ar fi nimic. (Evident că nu are relevanță faptul că ei au așternut în scris opiniile lor. Era la fel și dacă le țineau pentru ei. Atâta doar că eu nu aș mai fi putut scrie acest articol. 🙂 )

Așadar, să punem lucrurile cap la cap. Primele care au răspuns „chemării” mele la „psihanaliză artistică” 🙂 au fost Adina Mureșan și Andreea Streșină. Adina a văzut în desen „speranța” pe fondul unui „blue Monday”, iar Andreea a observat din prima Someșul și „life in the city under the big, yellow sun”. Laurențiu Vezentan a văzut în desenul meu o ciornă cu titlul concis „Natură și oraș”.

Alina Nicoleta a sintetizat în profunzime semnificația lucrării: „Continuitate în armonie”, titlu pe care îl putem înțelege atât sub prisma raportului dintre oraș și natură, cât și a fluidității și permanenței „liniei albastre”. Mihai Tătaru ne-a adus imediat cu picioarele pe pământ, făcând o referire politică hilară, dar pe care nu o voi reda aici că să nu indexeze Google-ul articolul meu pe keywordul cu numele respectivului politician. 🙂

Am fost apoi suprins de analiza conexiunilor dintre elementele lucrării făcută de Cristina Seghedi: „Copac = Viață / Soare = Viață, Energie, Lumină / Apă = Viață / Clape = Muzică, Bucurie”. În frumoasa ei interpretare, acel background cu dreptunghiuri albe pe fond negru poate reprezenta clape sau trecere pentru pietoni, ambele fiind de natură a conecta celelalte elemente. În privat, Cristina mi-a mai scris că „liniile albe ar putea fi vocile oamenilor… freamătul… aglomerația urbană” sau că „liniile albe ar putea însemna lumina – faptul că cineva trăiește din/ în imobilele unei construcții/ zgârie nori/ bloc”. S-a gândit de asemenea la niște copii care ling câte o acadea și, grăbiți fiind să ajungă la un loc de joacă, vântul desface părul fetiței și panglica albastră flutură… Binențeles că trec pe la trecere, pentru că viața e cel mai scump dar al nostru.

(S-a potrivit frumos că în partea stângă a fotografiei cu Cristina se află o clădire în construcție cu dreptunghiuri negre pe fond deschis. 🙂 )

În spiritul alternanței dintre abstract și pragmatic de până acum, Casian Dragolea vine cu o viziune concretă, utilă, dar la fel de poetică: „Poziția: Parcul Central / parcul Babeș. Motivul: o alergare din parcul Central până în parcul Babeș. Pe partea stângă avem parcul Central, pe partea dreaptă, Someșul – pe mijloc drumul cu liniile de tramvai și „muzica” generată de roțile acestuia – iar în față avem sfârșitul unei zile în orașul Cluj „desenată” printr-un apus de soare…”

Beáta Gáspár îmbină într-un mod superb concluziile logice care pot fi trase din desen și implicațiile pline de semnificații pentru viața noastră pe care le putem de asemenea desprinde. De aceea redau integral viziunea ei:

„O schiță din orașul mare. Un bloc și parțial natura în oraș. Culoarea neagră a clădirii sugerează monotonia și tristețea, iar culorile deschise aduc veselia în viața cotidiană. Probabil e un tablou desenat de un copil.
Ce rol are ghirlanda albastră?! Se pare că e în plus și nici nu are importanță. Ba da! Cam așa este și în viața noastră. De multe ori ne gândim așa că ceva în jurul nostru este inutil, nici nu-l băgăm în seamă… Abia mai târziu ne dăm seama că era ceva foarte important. Dar atunci e prea târziu…”

Conștientă de posibilele perspective (diferite) ale celorlalți (inclusiv a mea), Oana Laura se joacă cu propria imaginație când vede în background șinele de tren, reprezentând infinitul, apoi raza de soare în sufletul și în viața noastră, apoi energia naturii simbolizată de susurul apei – linia curbă transversală și curbată pe diagonală și în final un drum de munte și un deal și nisipul galben al mării.

Ultimele două viziuni sunt – cred – și cele mai spectaculoase. 🙂 Stelu Harsan spune așa: „Io zic că este o masă de biliard cu suprafață lucioasă și se reflectă lămpile sălii, iar dâra albastră este făcută de cretă.” Recunoașteți că nu v-ați așteptat la asta! 😛

Iar Dan Izvoreanu marchează touchdown-ul cu „Doi mexicani văzuți de sus pe o trecere de pietoni.” Adăugând: „iar unul dintre ei a vărsat un bidon cu vopsea albastră din greșeală.” 🙂

Ca să îi înțelegeți pe Stelu și pe Dan cred că trebuie să reveniți puțin la desenul inițial și să vă depășiți imaginația. 😉

Adaug în final, pentru obiectivitate, și două elemente ce au stat la baza viziunii mele: râul Someș, cu margini oarecum discontinue, pătrățoase, prin care sugerez faptul că în interiorul orașului albia râului e marcată de intervenția omului (consolidarea malurilor, poduri, baraje) și respectiv celelalte elemente grafice prin care am dorit să descriu/sugerez contrastul funcțional dintre oraș și natură.

Concluzii

1. Valoarea acestui desen stă în tot ce au văzut în el toți cei care l-au privit (și îl vor mai privi)! Este frumoasă și interesantă diversitatea de perspective asupra elementelor și asupra ansamblului (blocuri, geamuri, treceri de pietoni, clape, dealuri, parcuri, drumuri, copaci, apă, râu, soare, panglici, bile de biliard, pălării mexicane, vopsea etc. asociate cu diverse sentimente sau emoții: speranță, tristețe, energie, bucurie etc.). Avându-le pe toate aceastea, trăiesc o senzație de întreg și de împlinire în legătură cu acest proiect.
2. Am ajuns să cunosc mult mai bine pe cei câțiva prieteni care au răspuns invitației mele. Mă simt mai apropiat de ei, după ce am citit gândurile lor, simt că îi cunosc mai bine și sunt încântat de profunzimile și creativitatea minții și sufletului lor! (despre care mi-ar fi fost greu să aflu la simplele chit-chat-uri obișnuite de socializare)
3. Arta este ceva scris în noi. O descoperim și ne bucurăm de ea atunci când – într-o formă sau alta – o relevăm, o manifestăm și o comunicăm.