De ce să scrii versuri?
Într-o zi, Alina Covaci – o artistă cu o sensibilitate și o empatie cum n-am mai întâlnit și ale cărei calități artistice și umane le respect profund – îmi scrie.
Se pregătea pentru un eveniment caritabil unde urma să cânte și își dorea să onoreze aceea participare – și cauza respectivă – compunând o melodie în mod special pentru acea ocazie.
Îi erau clare tema și motivele versurilor noii piese, dar nu era încă mulțumită de forma lor. Și mi-a cerut părerea.
Simțind pe loc un imbold puternic de a le scrie eu, nu am stat pe gânduri și – respectând contextul și preluând tema – după câteva tatonări, am scris aceste versuri:

Melodia care sublimează versurile
Nu am cum să descriu cu precizie senzația pe care am trăit-o când am primit acest fișier audio de la Alina. Dar ce pot spune e că nu mă așteptasem deloc la o asemenea transformare! Erau versurile mele, dar melodia și interpretarea le făceau… supra-reale. Le transformaseră. În sensul că le puseseră într-o valoare pe care eu nu o văzusem acolo… Eram uimit.
Alina înțelesese instant tot ce am vrut să spun cu fiecare cuvânt. Și chiar a depășit în semnificații ceea ce intenționasem eu. Așa ceva?!
Mi-a mărturisit că a rezonat cu versurile într-un mod mult mai personal decât ideea de la care a plecat cântecul și am înțeles că am creat împreună, fără să vrem, ceva mai puternic decât noi. Așa că mi-a rămas doar să fiu recunoscător și să mă bucur.
Cum ascultă ceilalți?
Cum percepe cântecul cineva care nu știe povestea? Empatizează cu mesajul sau nu? Îl percepe într-un registru uman, psihologic sau religios? Mai degrabă trist sau mai degrabă optimist?
Prima interpretare publică a melodiei e aici. Sunt curios: cum ai fi perceput tu cântecul dacă erai chiar acolo, ascultându-l pentru prima oară?
Menționez că evenimentul în cauză se numește „Seri de suflet” și a fost organizat de minunata Lili Oniș, autoare de poezie și jurnalistă la Turda News. Lili este de altfel o mare susținătoare a activității Alinei, precum și prima admiratoare a acestei piese din repertoriul ei.
Mulțumim, Lili, pentru tot! ❤️

Superbe versuri! Felicitari Vlad!
Si melodia urmeaza trairile din versurile tale… frumoasa povestea!🤗
Mulțumim mult, Florin! ^^