Mesajul meu pentru lume: Alergați! Alergarea e probabil cel mai ieftin și mai puțin costisitor sport, dar cu unele dintre cele mai mari beneficii pentru sănătate.
Și ca să probez într-un fel faptul că alergarea e pentru toată lumea, iată finalul de an 2017 așa cum s-a văzut de la mine, ca să nu vorbesc altfel decât prin propriul exemplu sau al oamenilor pe care îi cunosc personal:
1. În 21 Octombrie, am participat la semimaratonul de la Făget Tour Fortech, organizat impecabil de Runners Club, și am ieșit undeva pe la mijlocul clasamentului. Ce este însă important de reținut este că a fost a DOUA oară în viața mea când am alergat peste 15 kilometri și prima data în viața mea când am participat la un concurs oficial de trail (adică alergare pe poteci 🙂 ). Dacă eu am putut, în condițiile astea, cu diferență de altitudine de peste 800 de metri și așa, fără experiență de semimaratoane, atunci oricine poate cu un pic de antrenament.
2. În 10 noiembrie am alergat împreună cu prietenul nevăzător Velicu Gruia la Crosul de Noapte, organizat de aceeași minunați oameni de la Runners Club, în frunte cu Horațiu Morar și cu implicarea exemplară a numeroși voluntari. Aici lecția e alta și e dată de Gruia. El aleargă zilnic pe bandă 5 kilometri, deși e fumător. 😀 Iar la proba de 10,4 kilometri de la Crosul de Noapte a scos alături de mine foarte puțin peste o oră deci un timp foarte bun! Nota bene că noi doi trebuia să ne oprim de fiecare dată la podețele din Parcul Mare, ca să nu riscăm să ne accidentăm. Deci Gruia nu vede deloc dar și-a depăsit recordul personal la acest cros și are o condiție fizică de invidiat. Care e scuza ta?
3. A doua zi dimineața, după crosul de noapte, am fost la Crosul organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – cros cu scop caritabil, de 6 kilometri, organizat frumos de voluntarii de la UT și de la Fundația „1 LEU”.
Iar în luna decembrie, deși am ratat Crosul lui Moș Crăciun :D, am continuat să îmi fac timp și chef ca să ies să alerg în Parcul Central din Cluj măcar câte 10 kilometri din când în când, singur sau cu prieteni.
Unii dintre acești prieteni, pe care vi-i recomand cu toată căldura au făcut un grup destinat special alergătorilor începători sau celor care caută companie pentru alergat. Sunt oameni frumoși acolo, chiar merită să mergi să vezi cum e! Nu te vei plictisi! Nimeni nu te presează, nimeni nu te judecă! Fiecare încearcă să se dezvolte, să crească, să evolueze, în ritmul său.
Aleargă, deci. Nu ai nicio scuză! 😛 🙂
Dacă vrei motivație suplimentară sau poate companie, nu ezita să-mi scrii!