Acest articol e despre niște oameni pe care dacă ai norocul să îi cunoști îți schimbi garantat percepția asupra lumii, dar mai ales și în primul rând asupra propriei vieți.
Tu probabil citești cu ochii acest articol. Poate folosești ochelari, poate nu ai nevoie. În oricare variantă, ești mai „avantajat” decât Velicu Gruia, prietenul meu alergător, care nu vede deloc. Cel puțin nu cu ochii fizici.
Îl împiedică asta să alerge? Nu! Îl împiedică asta să predea la un liceu din Cluj? Nu! Îl împiedică asta să aibă o familie frumoasă, să fie un Om care are lucruri valoroase de oferit comunității în care trăiește, să se dea cu bicicleta, să aibă slăbiciuni sau mici vicii ca oricare dintre noi? NU!
Cui le mulțumim?
Înainte să scriu mai departe vreau să îi mulțumesc lui Horațiu Morar, inițiatorul Wizz Air Marathon, pentru că dincolo de toate problemele pe care le presupune organizarea unei competiții fizice în condiții pandemice, a plecat urechea fără ezitare la micile noastre doleanțe și a găsit soluții! Tot aici pun un mare mare „Thumbs-Up” pentru toboșarul care a performat la Opera Maghiară. Velicu Gruia – ca și mine după ce el mi-a „deschis ochii” – a fost realmente încântat de prestația sa live. (Horațiu, poate mă ajuți cu numele lui și un tag!).
Tot așa, înainte de a merge mai departe, vreau să le mulțumesc celor care s-au oferit să alerge alături de Sânziana Gruia (o persoană tare caldă, veselă și perseverentă) – și ea având deficiențe majore de vedere. Am postat un anunț pe grupul Alergători Începători Cluj și s-au oferit imediat mai multe persoane cărora – chiar dacă nu le mai menționez aici numele ca nu cumva să omit pe cineva – le mulțumim frumos, fie că au răspuns în comentarii fie că ne-au scris în privat – și le ținem minte pentru următoarele activități. (y) (Am notat deschiderea voastră, vă mulțumim pentru ea și sigur va fi foarte binevenită și apreciată mai devreme sau mai târziu!)
The story!
Long story short, deși am alergat cu Gruia Velicu și în trecut – mai ales la Crosurile de Noapte organizate tot de Horațiu și echipa sa – acum am avut un target foarte clar: să terminăm cursa de 10 km (care e de fapt aproape 10,5 km) în maximum o oră!
Pentru prima dată a participat la cursă și Sânziana, soția lui, care a alergat alături de Danusia Itu, după doar două sau trei antrenamente împreună.
REZULTATUL? Atât Velicu, cot la cot cu mine, cât și Sânziana, cot la cot cu Danusia, am scos SUB O ORĂ la cursa de 10,5 Km, de la Wizz Air Marathon, 2021.
The funny story 🙂
FUNNY STORY?! (Să nu spuneți că v-am zis!) Sânziana și Velicu și-au încurcat numerele de concurs, astfel că Velicu a alergat cu numărul Sânzianei și Sânziana cu numărul lui Velicu. Deci deși în clasament Sânziana apare cu un minut în fața lui Velicu, realitatea a fost exact invers. Cu toate astea, amândoi au terminat cursa în sub o oră! Ceea ce e WOOW!
NOT SO FUNNY STORY!! După 200 de metri de la start, din cauză că eram aproape 400 de concurenți la startul cursei de 10K și din cauză că eu nu am fost suficient de atent, Velicu, nevăzând, fiind în stânga mea, în aglomerație, s-a împiedicat pe Aleea de la Cluj Arena de piciorul unui alt concurent care alerga lângă noi și a căzut. Pe caldarâm! Fără să stea pe gânduri, Velicu s-a ridicat de jos și mi-a zis „Hai să mergem!” ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și am continuat să alergăm.
În final, timpul lui a fost 58 de minute și câteva secunde (adică un „pace” de sub 5:40/km).
Sânziana, soția lui, însoțită de Danusia, au trecut finish-line-ul la niciun minut după noi, deci tot sub o oră. Ceea ce a fost cu-adevărat excelent!
Morala
Mergi înainte orice ar fi, fă ce poți să faci și zâmbește! Și fă-le toate în alergare 🙂 😛
Super tare! Felicitari tuturor 🤗
Mulțumim!! ^^